Acest
proiect, al cărui coordonator a fost școala noastră prin prof. Elisabeta-Luise
Mihălăchioiu, s-a desfășurat în perioada 1 august 2004 – 31 iulie 2005, având
ca școală parteneră pe I.E.S. JOSÉ VILAPLANA din orașul VINARÓS, din SPANIA.
Scopul
principal al acestui proiect a fost să aducă în atenție modalități și repere
esențiale care să ajute la implementarea unor norme sănătoase de muncă și viață
în rândul populației tinere.
Obiectivele specifice ale
proiectului au fost:
ü dezvoltarea competențelor
lingvistice prin practicarea unei limbi străine (limba engleză)
ü achiziționarea de cunoștințe în
domeniul unui vocabular specific, într-o limbă străină (engleză, spaniolă,
română)
ü dezvoltarea competențelor de a
trăi sănătos
ü achiziționarea unui vocabular
elementar într-o limbă străină de circulație restrânsă (limba spaniolă/română)
ü descoperirea aspectelor culturale
ale unei alte țări europene prin intermediul pasiunilor, a activităților de
timp liber, a bucătăriei tradiționale etc.
ü sensibilizarea față de
realitățile din țara parteneră
ü stimularea implicării, în mod
egal, a fetelor și băieților, precum și a elevilor aparținând minorităților
etnice
ü informarea cu privire la
practicile/obiceiurile zilnice din țara parteneră
ü conștientizarea și promovarea
interculturalității
ü dezvoltarea dimensiunii europene
a experienței interculturale
ü utilizarea TIC
În cadrul
acestui proiect, un grup de 10 elevi din fiecare școală parteneră, însoțiți de
două cadre didactice, și-au făcut vizite reciproce, petrecând două săptămâni
alături de colegi, cadre didactice și familii străine. Aceasta oportunitate a
permis celor implicați să lucreze față în față, să cunoască o altă țară, să își
îmbunătățească deprinderile de limbi străine și să-și facă prieteni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu